Lucrări originale

Pneumopatiile interstițiale difuze: un studiu observațional asupra pacienţilor internaţi în Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“ Bucureşti, România, în 2011

Pneumopatiile interstiţiale difuze (PID) reprezintă un grup mare de boli rare, ce ridică dificultăţi de diagnostic şi îngrijire. Se ştie foarte puţin despre epidemiologia, diagnosticul şi îngrijirea PID în România. Acest studiu şi-a propus să adune informaţii despre felul în care PID sunt diagnosticate şi tratate în România, concentrându-ne asupra unui spital terţiar care deţine experienţa şi echipamentele necesare pentru un diagnostic corect. Am analizat retrospectiv foile de observaţie ale pacienţilor internaţi în 2011 în Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“ Bucureşti. Au fost 178 de dosare eligibile cu diagnostic de PID şi 186 de sarcoidoze. Diagnosticele de PID au fost: 41 fibroze pulmonare idiopatice (FPI), 29 PID asociate colagenozelor, 19 alveolite alergice extrinseci, 9 proteinoze alveolare, 9 pneumonite criptogenice în organizare, 46 de cazuri de PID neprecizat, 25 de alte diagnostice. Investigaţiile folosite pentru diagnostic au fost: radiografie pulmonară (100%), spirometrie (157 bv, 88,21%), măsurarea difuziunii (127 bv, 71,43%), lavaj bronho-alveolar (92 bv, 51,69%), tomografie computerizată (141 bv, 79,22%), biopsie pulmonară (26 bv, 14,6%), similar cu alte centre europene, dar cu un număr mai mic de biopsii pulmonare. Sunt necesare înregistrarea prospectivă a cazurilor de PID într-un registru naţional, crearea unui ghid local dedicat PID pentru a îmbunătăţi suspectarea cazurilor de PID şi trimiterea lor către centre specializate de diagnostic. Diagnosticul poate fi îmbunătăţit printr-un abord multidisciplinar al fiecărui caz, implicând clinicianul, radiologul, anatomo-patologul şi chirurgul toracic.

Cuvinte-cheie: pneumopatii interstiţiale difuze, diagnostic, fibroză pulmonară idiopatică, pneumopatie interstiţială difuză neprecizată

Articol

Steroizii inhalatori reduc indicele de apneehipopnee în sindromul overlap

Introducere: Sindromul de apnee în somn obstructiv (SASO) și bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC) sunt două dintre cele mai frecvente boli respiratorii cronice. Coexistența a două condiții, menționate ca sindromul overlap (OLS), este asociată cu rate semnificativ crescute de mortalitate și morbiditate. Acest studiu a avut drept scop evaluarea efectului corticosteroizilor inhalatori (CSI) asupra indexului de apnee-hipopnee (IAH), un indicator pentru diagnosticul și identificarea severității SASO, în sindromul overlap.
Metodă: Am realizat un studiu clinic pe 60 de pacienți diagnosticați cu sindrom overlap prin polisomnografie nocturnă înainte și după administrare de CSI. Testele T Student și Mann-Whitney au fost aplicate pentru a analiza datele culese, inclusiv vârsta, IAH, indicele de desaturare nocturnă și SaO2 (saturația arterială în oxigen), nivelul PaCO2 (presiunea arterială a dioxidului de carbon) diurn, volumul expirator maxim într-o secundă (FEV1), indicele de masă corporală (IMC), talia și circumferinţa gâtului.
Rezultate: După 3 luni de administrare de CSI, acest studiu a demonstrat o reducere semnificativă a IAH mediu și a indicelui de desaturare nocturnă, împreună cu îmbunătățirea remarcabilă a FEV1, a nivelului PaCO2 diurn și SaO2 nocturnă (P <0.05). În același timp, IMC și circumferința taliei și gâtului nu au suferit modificări notabile. Concluzie: După ce am căutat în literatură, acesta este primul studiu care a evaluat efectul CSI asupra IAH în sindromul overlap. Datorită îmbunătățirii remarcabile a apneelor în somn obstructive, acest studiu sugerează că administrarea de CSI ar putea fi benefică în tratamentul sindromului overlap.

Cuvinte‑cheie: Index Apnee-Hipopnee, BPOC, cortcosteroizi inhalatori, apnee în somn de tip obstructiv, sindrom overlap

Articol

Impactul decontaminării orale cu clorhexidină în prevalenţa colonizării şi infecţiei de tract respirator la pacienţii ventilaţi mecanic. Studiu preliminar

Obiective: Determinarea efectului decontaminării orale cu clorhexidină 0,5% asupra incidenţei colonizării/infecţiei de tract respirator inferior la pacienţii ventilaţi mecanic. Metodă: Studiul s-a desfăşurat în cadrul unei secţii multidisciplinare ATI. Au fost incluşi 30 de pacienţi intubaţi şi ventilaţi mecanic pentru cel puţin 48 de ore. Toaleta bucală s-a efectuat la fiecare 6 ore (grupul cu clorhexidină la 6 ore), respectiv 12 ore (grupul cu clorhexidină la 12 ore). Recoltarea secreţiei traheale şi evaluarea scorului de mucoasă şi placă (MPS) s-au efectuat zilnic. Rezultate: Media scorului MPS a fost între 3,8 şi 6 în grupul cu clorhexidină la 6 ore şi între 3,6 şi 5 în grupul cu clorhexidină la 12 ore. Nu a existat nici o corelaţie semnificativă între evoluţia scorului MPS şi frecvenţa decontaminării orale (p= 0.898). 60% din pacienţii din grupul cu clorhexidină la 6 ore şi 40% din cei cu clorhexidină la 12 ore nu au dezvoltat colonizare până în momentul ieşirii din studiu (p= 0,523). Deşi nu a existat diferenţă semnificativă statistic între cele două grupuri în ceea ce priveşte frecvenţa colonizării, există o corelaţie între prezenţa MRSA şi decontaminarea cu clorhexidină la 12 ore (φc =0.392, p=0,032). Concluzii: Rezultatele studiului preliminar nu au arătat diferenţe semnificative statistic între decontaminarea orală cu clorhexidină la 6 sau la 12 ore în ceea ce priveşte evoluţia scorului MPS sau colonizarea. Sunt necesare studii pe eşantioane mai mari de pacienţi pentru a determina eficienţa decontaminării orale cu clorhexidină în reducerea incidenţei colonizării şi infecţiei de tract respirator la pacienţii ventilaţi mecanic.

Cuvinte-cheie: colonizare, decontaminare orală, clorhexidină, terapie intensivă

Articol

Tehnică minim‑invazivă modificată de corectare a deformărilor toracice la copii, adolescenţi şi adulţi: analiză pe 262 de pacienţi

Pentru un tratament reuşit şi fără riscuri al deformărilor toracelui „în pâlnie” chiar şi la pacienţi de vârstă mai mare şi pentru reducerea complicaţiilor postoperatorii, am modificat procedura minim invazivă de reparare a toracelui prin utilizarea unei singure lame fără abraziune metalică (PSI® Hofer Medical, Austria). Etapele tehnicii minim‑invazive modificate de corectare a toracelui „în pâlnie” (MMIPR) sunt următoarele: (a) incizie subxifoidiană adiţională, (b) mobilizare mediastinală anterioară mediastinoscopică, (c) mediastinoscopie, (d) ridicarea sternului înfundat în timpul poziţionării barei toracice şi (e) fixarea capetelor de implant într-un lambou muscular din muşchiul latissimus dorsi, sub marginea anterioară a acestui muşchi. La pacienţii mai vârstnici cu torace rigid şi stern mult deformat, asimetrie marcată sau deformare mixtă tip pectus arcuatum, intervenţia corectivă minim invazivă trebuie suplimentată cu metode chirurgicale adiţionale (MEMIPR), cum ar fi sternotomia parţială (23%), condrotomie sub ghidaj toracoscopic (metoda Rokitansky, 48%), rezecţie costală (5%), ocazional osteotomie costală. La 8 pacienţi cu modificări reziduale minore am administrat injectabil sub ghidaj ultrasonografic Macrolane® (5 - 20 cc). 262 de pacienţi (vârsta medie: 17.7±7 ani) au fost eligibili pentru analiză. Majoritatea au fost supuşi MIPR în intervalul de vârstă 14-20 de ani; 6 pacienţi aveau peste 40 de ani. Bara toracică implantată a fost lăsată în torace pentru o perioadă între 1,4 şi 6,5 ani. Tehnica minim invazivă modificată de corecţie a toracelui (MMIPR) s-a realizat la 121 de pacienţi (vârsta medie: 15,2±5 ani). La majoritatea pacienţilor s-a montat o bară toracică; la 13,2% au fost folosite două bare. Tehnica minim invazivă extinsă (MEMIPR) a fost efectuată la 141 de pacienţi (vârsta medie: 22,5±8 ani); s-au folosit două bare toracice la 58,1% din cazuri. Nu am observant nici un caz de dislocare a barei. Deplasări minime ale barei au fost observate la 1,6% (MEMIPR) şi respectiv la 4,9% (MMIPR) din cazuri. În cadrul tehnicii MEMIPR s-au observat hematoame subcutanate la 4,1% din pacienţi. Nici unul din cei 262 de pacienţi care au fost supuşi MMIPR sau MEMIPR nu a necesitat reintervenţie. La 103 pacienţi, implanturile au fost înlăturate chirurgical după o perioadă medie de 3,4 ani; recidivele au fost observate la 0,9% din cazuri. Procedurile noastre MMIPR şi MEMIPR cu o bară toracică dintr-o singură piesă permit efectuarea de operaţii reuşite şi sigure la pacienţi care necesită intervenţii complexe de corectare a deformărilor toracice „în pâlnie”.

Cuvinte-cheie: pectus excavatum, corectare minim-invazivă modificată extinsă, metoda Rokitansky, pacienţi vârstnici, adulţi

Articol