romana english

Tuberculoza in Romania

Mortalitatea prin tuberculoză în România, un marker al gravităţii endemiei

Cristian Didilescu, Gilda Popescu, Nicoleta Cioran, Horia Cocei
Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” Bucureşti, Programul Naţional de Control al Tuberculozei

Rezumat 

După atingerea celui mai scăzut nivel al ratei de mortalitate prin tuberculoză, 3,7%ooo în 1980 (830 de decese), au urmat câţiva ani în care mortalitatea încă s-a menţinut la valori scăzute, perioada ce urmează anului 1985 fiind marcată de o creştere progresivă a mortalităţii ce atinge în 1995 o rată de 11,3%ooo (2560 de decese). Implementarea începând din anul 1997 a programelor de control al TB pe termen mediu (sub asistenţa tehnică a experţilor OMS) a determinat o scădere ulterioară a mortalităţii prin tuberculoză, ajungând la 1482 de decese şi o rată a mortalităţii de 6,9%ooo în 2010. Comparativ cu mortalitatea standardizată prin tuberculoză înregistrată în Europa, România se află la distanţă de ţările din vestul şi centrul continentului, fiind de 6,6 ori mai mare faţă de UE. Rata standardizată de mortalitate pe sexe evidenţiază că rata pentru sexul masculin în România, în 2009, a fost de 6,5 ori mai decât cea de la sexul feminin. Similar anului 2009, în 2010 decesele au atins valoarea maximă la grupa de vârstă 45-54 de ani. În 2010, fatalitatea prin tuberculoză a fost de 4,7%, iar letalitatea de 0,6%. Corectitudinea implementării strategiei de control al tuberculozei, atât a măsurilor de depistare precoce a tuberculozei, cât şi de instituire a tratamentului antituberculos sub directa observaţie, constituie elemente de siguranţă ale diminuării mortalităţii prin tuberculoză. Nu trebuie uitat că una din ţintele Stop TB Partnership este şi cea a reducerii ratei de deces la jumătate în 2015, faţă de 1990, iar ţara noastră este una din cele 18 ţări ce sunt incluse în acest plan iniţiat de Biroul Regional OMS pentru Europa.

Cuvinte-cheie: tuberculoză, mortalitate, program naţional