romana english

Cazuri clinice

Chist hidatic pulmonar – Prezentare de caz

Cristian Iorga, Victor Strambu, Cristina Puscu, Silviu Stoian, Petru Radu, Florian Popa
Chist hidatic pulmonar – Prezentare de caz

Rezumat

Am prezentat cazul unui pacient diagnosticat in clinica noastra cu chist hidatic pulmonar, descoperirea acestuia fiind ocazionata de investigarea unui sindrom febril insotit de tuse si junghi toracic. Hidatidoza pulmonara este o afectiune determinata de localizarea si dezvoltarea in plaman a larvei de Taenia echinococcus granulosus, calea de transmitere a infectiei fiind digestiva. Chistul hidatic este o patologie destul de rar intalnita in practica, incidenta fiind mai mare la anumite profesii: ciobani, crescatori de animale. Diagnosticul chistului hidatic se face prin metode imagistice (radiografie toracica, CT, RMN) si bio-umorale (hemoleucograma, serologie specifica), anamneza si examenul clinic putand sa fie neconcludente. Tratamentul chistului hidatic pulmonar este chirurgical, tratamentul medical (antibiotic, antiparazitar) avand indicatii restranse. Astfel tratamentul antibiotic se administreaza in caz de suprainfectie bacteriana iar cel antiparazitar in cazul suspiciunii de ruptura a chistului si postoperator, pentru prevenirea recidivelor. In cazul metodelor chirurgicale chistectomia urmata de capitonajul cavitatii restante (procedeul Dor) este metoda de ales, raspunzand obiectivelor de indepartare a chistului si de tratare a cavitatii restante, menajand totodata cat mai mult din parenchimul pulmonar.

Cuvinte cheie: hidatidoza pulmonara, procedeu Dor