romana english

Soluţii extreme pentru cei ce nu reuşesc să renunţe la fumat. Despre smokeless tobacco şi harm eduction (Partea a II-a)

Antigona Trofor1, Valentina Eşanu2, Elena-Iuliana Frăsilă3

1 Clinica Pneumologică Iaşi
2 Ambulatoriul Clinicii Pneumologice Iaşi
3 Spitalul "Sf. Spiridon Iaşi"

Contact: atrofor@yahoo.com

REZUMAT

Deşi în ultimele două decenii intensificarea măsurilor de control a tutunului a condus la un acces mai larg la serviciile medicale de renunţare la fumat, iar spectrul terapiilor antifumat s-a îmbogăţit cu noi medicamente din ce în ce mai eficiente, totuşi, rata abstinenţei tabagice la distanţă, nu depăşeşte 20-25%. Doar 70% dintre fumători doresc sevrajul, iar reuşita este posibilă numai la 10% dintre ei. Ceilalţi 60% plus alţi 30% care nici măcar nu doresc renunţarea, vor oscila între recăderi, noi tentative şi noi eşecuri, timp în care vor continua să consume tutun, în principal ţigarete. Între aceştia, mulţi sunt mari fumători, cu dependenţă severă de nicotină, care nu pot renunţa la fumat, cu toate că sunt motivaţi. Conceptul harm reduction propune alternative care să împiedice fumatul de ţigarete, cea mai periculoasă formă de administrare a tutunului, minimalizând pe cât posibil efectul cancerigen şi toxic al constituenţilor fumului de tutun.

Sunt trecute în revistă variante de produse din tutun fără fum (smokeless tobacco) şi evidenţiate particularităţile consumului acestora, dar şi riscurile pe care le au pentru sănătate.Opiniile comunităţii ştiinţifice de profil sunt cântărite din perspectiva unei atitudini realiste, cu scopul de a salva vieţi şi a schimba cu orice preţ actualul status quo, care prevede continuarea creşterii ratei fumatului pe glob, în lipsa adoptării unor politici care să ofere soluţii pentru toate categoriile de fumători.

Cuvinte cheie: fumat, dependenţă nicotinică, harm reduction, tutun fără fum, renunţare la fumat.