romana english

Pleureziile - Experienţa Spitalului de Pneumoftiziologie Tudor Vladimirescu. I: Studiul Clinic

Marian Olaru1, Iancu Emil Pleşea2, Dan Mălăescu3, Rodica Olaru4

1 Spitalul de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu", judeţul Gorj
2 Disciplina de Morfopatologie, UMF Craiova
3 Penitenciarul Tg-Jiu
4 Cabinet medical

Contact: pie1956@yahoo.com

 

Pleureziile reprezintă şi la ora actuală una din problemele semnificative ale patologiei aparatului respirator datorită, pe de-o parte, potenţialului invalidant al afectării pleurale iar, pe de altă parte, datorită creşterii incidenţei unor procese patologice care se însoţesc frecvent de revărsat pleural cum ar fi tuberculoza şi proliferările maligne pleurale.

Studiul de tip retrospectiv a cuprins 221 de cazuri cu revărsate pleurale împărţite în trei grupuri în funcţie de etiologie (bacilară, neoplazică şi alte etiologii). Au fost analizate două categorii de parametri: parametri evaluaţi în primele 48 de ore de la internare (datele epidemiologice, datele anamnestice, datele clinice, IDR şi VSH) şi parametri evaluaţi după puncţiile evacuatorie şi/sau bioptică (LDH în lichidul pleural şi prezenţa BK în lichidul pleural şi în ţesutul prelevat prin biopsie). Etiologia tuberculoasă a dominat grupul studiat însă probabil datorită faptului că instituţia care a furnizat materialul a fost, prin tradiţie, unitate antituberculoasă, cu o adresabilitate subiectivă prioritară din partea pacienţilor. Profilul dominant al pacientului investigat a fost bărbat adolescent sau adult, fumător şi în multe cazuri alcoolic, din mediul urban. Tabloul clinic a fost influenţat de tripticul: factor etiologic - vârstă - cantitate de lichid. Cantitatea redusă de lichid s-a asociat cu debut acut, de regulă la tineri şi cu simptomatologia dominată de junghiul toracic, iar revărsatul pleural masiv s-a asociat cu debut insidios, tablou clinic dominat de dispnee şi pacienţi maturi sau spre vârsta a treia. Valorile lacticodehidrogenazei (LDH) şi ale glicopleuriei în explorarea revărsatului pleural, nu sunt patognomonice, dar contribuie la orientarea diagnosticului. Dacă însă la acestea se adaugă decelarea bacilului Koch la examenul microscopic sau prin culturi în lichidul pleural şi/sau din ţesutul prelevat, atunci acurateţea diagnosticului creşte.

În concluzie, un examen clinic minuţios completat cu o baterie de investigaţii paraclinice complexe din care nu trebuie să lipsească examenele biochimice, microbiologice şi testele speciale din lichidul pleural extras, la care se adaugă obligatoriu examenul citologic, orientează diagnosicul spre tipul şi etiologia revărsatului pleural.