romana english

Terapia cu dispozitive orale a tulburarilor respiratorii in somn - de la obiective la rezultate

Rezumat

Vanda-Roxana Nimigean1, Florin Mihaltan2, Victor Nimigean3, Maria-Angelica Bencze1, Radu Stanciu4, Ramona-Ionela Truta1

 

1Disciplina "Reabilitare orala", Facultatea de Medicina dentara, U.M.F. Carol Davila, Bucuresti.

2Disciplina "Pneumologie", Facultatea de Medicina generala, U.M.F. Carol Davila, Bucuresti.

3Disciplina "Anatomie clinica si topografica", Facultatea de Medicina dentara, U.M.F. Carol Davila, Bucuresti.

4Disciplina "Ortodontie si ortopedie dento-faciala", Facultatea de Medicina dentara, U.M.F. Carol Davila, Bucuresti.

 

Contact: Conf. Dr. Vanda-Roxana Nimigean

Splaiul Independentei nr. 290, e-mail: vandanimigean@yahoo.com

 

REZUMAT

Scop: a prezenta sintetic, conform datelor oferite de literatura de specialitate, stadiul actual al cunostintelor cu privire la rolul dispozitivelor intraorale in tratamentul tulburailor respiratorii in somn..

Material si metoda: S-a efectuat atat o cautare electronica in baza de date Medline, cat si o cautare manuala a unor periodice din domeniu.

Rezultate: Au fost identificate 172 articole, 86 adresate medicilor pneumologi, 7 adresate oto-rino-laringologilor si 79 medicilor dentisti.

Discutii: Datele culese din literatura de specialitate indica faptul ca dispozitivele intraorale reprezinta o alternativa viabila de tratament al tulburailor respiratorii in somn, datorita costului redus si a comfortului relativ pe care-l confera purtarea lor, fiind mai bine tolerate de catre pacienti decat alte tipuri de tratament. In ciuda numeroaselor controverse asupra eficientei dispozitivelor intraorale in tratamentul sforaitului si a apneei obstructive de somn (OSA), folosirea lor in cazurile cu apnee de gravitate medie este acceptata de numerosi specialisti, iar competenta ii apartine medicului dentist, preferabil specializat in ortodontie si ortopedie dentofaciala.

Concluzii : Terapia cu dispozitive intraorale reprezinta o ocazie pentru medicii dentisti de a contribui, in stransa colaborare cu specialistii in medicina somnului, la tratarea eficienta a multor pacienti cu sindrom OSA.

 

Cuvinte cheie: apnee obstructiva in somn, avansare mandibulara, teleradiografie de profil