romana english

REZUMAT

Roxana Silvia Bumbăcea1, Laura David2

1 Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, UMF Carol Davila, Bucureşti
2 Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulator Washington, Bucureşti

Contact: roxana.bumbacea@gmail.com

Rolul investigaţiilor alergologice în astm

REZUMAT

Evaluarea etiologiei alergice a astmului îmbină elemente furnizate de o anamneză caracteristică cu cele ale testelor diagnostice specifice (in vivo şi in vitro). Dacă detalii anamnestice sugestive pentru componenta alergică (ex. circumstanţe particulare de debut şi/ sau agravare, co-existenţa altor afecţiuni alergice, AHC de atopie) pot fi desprinse de orice clinician practician experimentat, execuţia şi interpretarea testelor cutanate trebuie să aparţină medicului specialist alergolog. Testarea cutanată de referinţă, recomandată de EAACI, este cea prin metoda prick test; se realizează numai cu extracte alergenice standardizate şi are sensibilitate maximă comparativ cu alte metode diagnostice. Dintre testele in vitro, dozarea Ig E alergen-specifice are o sensibilitate şi specificitate inferioară comparativ cu testele cutanate; între

metodele diagnostice actuale, UNI-CAP Pharmacia a demonstrat cele mai bune niveluri ale sensibilităţii diagnostice.

Stabilirea etiologiei alergice a astmului va putea fi urmată de formularea măsurilor de profilaxie specifică faţă de alergenii incriminaţi şi, în cazuri corect selecţionate, de imunoterapia specifică cu vaccinuri alergenice.

Cuvinte cheie: astm alergic, aeroalergene, teste cutanate alergologice, IgE specifice